pen romania  
centrul pen roman

 

Centrul Pen Roman

Cuvant inainte Conferinte Proteste si motiuni Interventii internationale Propuneri premiul Nobel

Cuvant inainte

PEN Clubul Roman a fost creat in 1923 şi a avut printre initiatori pe Liviu Rebreanu. A avut o activitate remarcabila, dupa cum se poate deduce din cateva caiete salvate de familia Cioculescu la arestarea lui Radu Cioculescu, remarcabilul traducator al lui Proust, şi care detinuse multi ani functia de secretar al Centrului. Cioculescu a murit la scurt timp in inchisoare, iar cei mai importanti membri ai Centrului au fost şi ei arestati sau interzişi.
Odata cu reinfiintarea, am incercat sa facem legatura cu aceasta traditie, intrerupta in urma cu 46 ani. Unul dintre membri, dl. Barbu Cioculescu, ne-a pus la dispozitie parte din arhiva unchiului sau. Am invitat in ocazii solemne pe dl. Barbu Brezianu, remarcabilul scriitor şi istoric de arta, ca şi pe poetul Pan Vizirescu, foşti membri ai PEN Clubului anilor 30. Am lansat in premiera un volum de Ştefan Nenitescu, un alt membru al PEN Clubului interbelic, care a suferit şi el represiunea comunista.

In martie 1994, la moartea lui Eugen Ionescu am pregatit o seara comemorativa, la care au vorbit rude, colegi de generatie si exegeti ai marelui dramaturg.
In luna mai 1995 am organizat, in colaborare cu Academia Civica si Uniunea Scriitorilor o suita de manifestari aniversare, cu ocazia centenarului nasterii lui Lucian Blaga., o sesiune jubiliara la Universitatea din Cluj, un pelerinaj la cimitirul din Lancram si o seara de muzica si poezie la Conservatorul din Bucuresti.
Ca un omagiu adus marii literaturi promovata de compatrioti ai noştri, am propus succesiv pentru premiul Nobel pe dramaturgul Eugen Ionesco (in 1993 şi 1994), pe eseistul Emil Cioran (In 1995) şi pe poetul Gellu Naum (in anul 2000). [ Propuneri Nobel]

Anul 1990, cand s-a reinfiintat la noi Centrul PEN, a fast dominat, intr-o masura infinit mai mare decat cei urmatori, de o lupta intoleranta a structurilor vechi, care aparent fusesera abolite in Decembrie, cu toti cei ce intelegeau sa ia in serios libertatea platita cu vietile a peste 1100 de tineri. De aceea, inca de la inceput, Centrul nostru aparea ca un aparator al drepturilor şi libertatilor proclamate de Charta. in momentul reinfiintarii, cand oficialii practicau lupta de clasa (vezi mineriadele), iar forte oculte stimulau ura intre nationalitati (vezi evenimentele de la Targu-Mureş), Centrul PEN era forta toleranta care cerea, pe deasupra pasiunilor politice, respectarea libertatii de conştiinta şi de opinie, opunandu-se cenzurii, protestand impotriva impiedicarii circulatiei ideilor şi netemandu-se sa critice deschis guvernul, administratia şi institutiile pentru abuzurile practicate. [ Proteste si motiuni]

In scurt timp au aparut noi centre PEN in imediata noastra apropiere: cel de limba maghiara din Romania şi, imediat dupa proclamarea independentei, cel din Republica Moldova. Am avut insa relatii privilegiate şi cu alte centre din tarile ex-comuniste (polonez, maghiar, sloven, slovac, ceh, bulgar, macedonean, lituanian), pentru ca scriitorii care au cunoscut opreliştile represiunii s-au regasit in organizatia mondiala cu un ataşament sporit in comparatie cu cei din lumea normala, de dincolo de fosta Cortina de Fier. Problemele pe care le-am discutat in cadrul celor cinci conferinte zonale organizate direct de noi, in Romania, precum şi maniera in care i-am cointeresat pe colegii din alte zone geografice, au demonstrat o maturitate direct proportionala cu solidaritatea de destin care ne unea.
Aceste conferinte zonale au fost in:
Septembrie 1995 Scriitorul şi Puterea, la Neptun
Iunie 1998 Scriitori in inchisori: Intre libertatea fizica şi cea spirituala, la Memorialul Sighet
Aprilie 2000 Mai multe limbi, o literatura, mai multe literaturi, o limba, la Iaşi
Iulie 2001 PEN cluburile europene, argumente ale viitoarei Europe unite, la Sinaia
Iunie 2002Literatura in situatii conflictuale, la Bucureşti
*
Dintre congresele mondiale desfaşurate din 1990 incoace, Centrul PEN Roman a participat dupa conferintele refondatoare de la Viena şi Paris (1990, 1991), la congresele de la Barcelona (1992), Dubrovnic (1993), Praga (1994), Santiago de Compostela (1995), Guadalajara Mexic (1996), Edinburg (1997), Varşovia (1999), Moscova (2000), Londra (2001), Ohrid (2002). Marea problema a fost de fiecare data aceea a gasirii sponsorilor pentru suportarea biletelor de avion. Astfel se explica faptul ca nu am putut participa la congresele foarte indepartate din Brazilia şi Australia. Am fost in schimb prezenti la conferintele regionale organizate cu regularitate in Slovenia, Macedonia şi Ungaria.

Congresele desfaşurate in tarile din Europa Centrala şi de Est (Praga 1994, Varşovia 1999, Moscova 2000, Ohrid 2002), au fost dominate de probleme esentiale ale creatiei, sesizate de scriitori care şi-au vazut recaştigat dreptul la libertate şi au inteles sa lupte pentru colegii lor oprimati din alte sfere geografice, prin motiuni de protest, adresari la foruri internationale, campanii de sprijin. Un congres mondial nu este un eveniment deosebit de atractiv, delegatii fiind legati zile in şir de ordinea de zi, de dispute şi votari.

Dar aceste probleme tinand de coeziunea conştiintei noastre profesionale ne-au facut sa ne simtim uniti şi an egala masura pasionati.
Am participat la lucrarile mai tuturor comisiilor organizatiei mondiale, dar cand au fost probleme speciale am fost consultati de comisia cea mai activa, Writers in prisons, pentru ca aceasta comisie a activat şi in vremurile cand Romania era sub dictatura şi se simtea chemata sa intervina impotriva arestarilor abuzive (cum a fost cazul ziariştilor de la Romania libera, in 1989).

Cand, acum cativa ani, am facut o calatorie profesionala in Vietnam, fiind inclusa intr-o delegatie a Uniunii Scriitorilor din Romania, m-am simtit obligata sa intervin in favoarea a 15 colegi vietnamezi aflati in inchisori şi care fusesera semnalati opiniei publice mondiale de o rezolutie a International PEN. Mi-am amintit atunci, vazand surpriza şi nemultumirea de pe fetele activiştilor culturali, care se simteau la adapost de opinia publica, o intamplare veche de aproape o jumatate de secol şi pe care o citisem intr-un studiu despre relatiile romano-franceze datorat unui universitar bucureştean. Atunci, in ianuarie 1956, secretarul PEN Clubului francez, dramaturgul Jean de Beer, fusese invitat la Bucureşti pentru a conferentia la Institutul de Relatii cu Strainatatea. Abia admisa in ONU, Republica Populara se bucura de orice oaspete occidental care ii trecea frontiera.
Lui Jean de Beer autoritatile ii gasisera imediat un omolog in persoana lui Victor Eftimiu, care pana in urma cu 15 ani ocupase o functie in PEN Clubul Roman.

Observand ca in conferinta sa se limiteaza la generalitati, vorbind de libertatea creatiei şi nu de zecile de scriitori aflati in inchisori, cele mai mari somitati politice (Petru Groza, Chivu Stoica, Miron Constantinescu) l-au chemat in audienta solemna, facand din vizita sa un prilej de afişare politica. Iar Ministerul de Externe roman şi-a felicitat ambasadorul de la Paris pentru succesul reputat, insemnand şi alte misiuni diplomatice sa-i urmeze exemplul. Singura satisfactie, de asta data a dramaturgului Jean de Beer, a fost ca, in raportul dat la randul sau in Franta, a reprodus ca un stenograf discutiile avute cu politrucii de la Bucureşti, nu de putine ori cu ironie.

Acuitatea cu care scriitorii est-europeni privesc libertatea de conştiinta a mutat pe umerii lor dezbaterea de idei in cadrul International PEN.
Centrul PEN Roman a fost apreciat ca unul din cele mai prestigioase in cadrul organizatiei mondiale. Aşa se explica şi faptul ca, in vara lui 1996, am fost propusa, printr-o rezolutie a Centrelor PEN francez şi britanic sa candidez la preşedintia mondiala a PEN-ului.

Sprijinita evident şi de colegii rom?ni, am luat parte la Congresul de la Guadalajara (Mexic), urmand ca votarea mea sa fie o simpla formalitate, caci nu aveam contracandidat şi, dupa difuzarea declaratiei de intentii, conform procedurii majoritatea celor peste o suta de centre din toata lumea şi-au exprimat ?n scris sprijinul in perioada premergatoare congresului. Dar mişcarile de culise pe care le-am descoperit, legate nu de candidatura mea ci de insaşi definitia organizatiei, m-au facut sa iau o hotarare surprinzatoare. in organizatia mondiala, care initial continuse cateva tari europene (Anglia şi Franta in primul rand) s-a produs o diluare considerabila, fiind acceptate intre timp centre regionale şi chiar reprezentand un singur oraş. Cateva delegatii (in primul rand cea japoneza şi cea americana) au incercat sa mute centrul de greutate din Europa, sa schimbe Carta PEN şi sa obtina finalmente transformarea organizatiei de scriitori intr-una de activişti culturali. In acest sens, japonezii au incercat sa mute administratia la Tokyo ceea ce a dus la demisia functionarilor londonezi. In noaptea de dinaintea votului (12 noiembrie) am hotarat sa-mi retrag in semn de protest candidatura, iar in acest fel functia ramasa a fost reocupata, la propunerea mea, pentru inca un an de fostul preşedinte, dramaturgul englez Ronald Harwood. Am vrut sa arat in acest fel ca o functie nu trebuie ocupata doar pentru satisfacerea propriului orgoliu şi am dat un semnal despre criza de identitate şi marele pericol care pandea organizatia prin instrainarea de scopurile sale initiale. Şi, intr-adevar, puciştii au pierdut pe moment partida, iar in anii urmatori n-au reuşit sa-şi impuna programul care ar fi dus, practic, la lichidarea International PEN, influenta lor fiind din ce in ce mai slaba. In anexa pot fi citite stenogramele catorva interventii, incepand cu a mea, din reuniunea plenara a delegatilor de la Guadalajara. [International PEN]


In incheierea mandatului meu, care a durat din mai 1990 pana in mai 2004, vreau sa sper ca retragerea mea din functia de preşedinte al Centrului PEN Roman nu va permite nici o sincopa in activitatea acestuia şi ca, prin efortul colegilor, acesta se va mentine printre cele mai active şi valoroase, ca şi pana acum. Şi mai sper ca acest web-site se va completa cu numeroase alte actiuni declanşate de Gabriela Adameşteanu şi Ioana Ieronim, pe care le-am ales azi, 12 mai 2004, prin votul majoritatii membrilor, ca preşedinte şi secretar al Centrului Roman. Le urez succes şi le promit ca voi continua sa fiu alaturi de ele şi de ceilalti colegi cu care am lucrat.


Nefiind remunerate şi implicand mari cheltuieli de timp, functiile de conducere ale Centrelor PEN presupun un sacrificiu consimtit de timp şi energie.
Singurul venit al unui centru, care daca vrea sa-şi respecte statutul neguvernamental nu poate apela la fonduri statale, este teoretic cotizatia membrilor, care, insa, chiar ea, nu poate acoperi cotizatia internationala, de 15 dolari/membru. Am obtinut ajutor, pentru achitarea cotizatiilor fata de trezoreria de la Londra, de la Uniunea Scriitorilor. De asemenea, pentru organizarea reuniunilor zonale am primit sponsorizari de la fundatiile germane Hanns Seidel (Sighet), Konrad Adenauer (Iaşi) şi Friedrich Ebert (Sinaia), carora le multumesc pe aceasta cale. Fundatia pentru Cultura si Drepturile Omului a fost sponsorul principal al intalnirii despre Literatura in situatii conflictuale de la Bucureşti.


samos
Samos Island in Greece is the most visited island of the North-Eastern Aegean Islands, nevertheless it still keeps its beauty and calm places and Samos Guide offers you a holiday in this beautiful place. .
istanbul tours
Istanbul, once the capital of Byzantium then Constantinople of the New Rome and finally the Ottoman Empire, is one of the uniquie Turkish metropole which is situated between two continents, Asia and Europe.
boalsburg village
May 29, 2006. In a quiet Boalsburg cemetery in 1864, Emma Hunter, Sophie Keller and Elizabeth Myers gave birth to what would later become an American tradition ...
carousel museum
Only museum in the world housed in an authentic, original carousel factory building. The building and our 1916 carousel are listed on both the New York State and National Registers of Historic Sites!
   
LINKS    
Pittsburgh Diy World DG Museum
Elbrus Brownsville Film Commission Camera Club of New York
Dostals Tobacco-Free Coalition of Oregon Cultural Travels
Backpack Europe Golden Surf Minnesota Citizens for Science Education
Bulletin Sophocles Mprsnd
Mactivity US Court Tennis Malgormley
West 2006 West 2007 Sky Book
Disanet Behavioral Medicine Tombstone Sagebrush Inn
Great Hotels Jocund Empire Museum
Colosseum Domain Appraisal  
© Powered by Venekera . All rights reserved